Turiștii care așteptau să pozeze de pe platforma de pe Tâmpa au rămas dezamăgiți. Accesul rămâne interzis din cauza problemelor serioase de siguranță.
Expertiza a scos la iveală deteriorări grave ale structurii și a infrastructurii vechi, construită încă din 1905. Autoritățile locale au decis că singura soluție viabilă este ridicarea unei noi platforme din lemn stratificat.
Varianta din sticlă, „SkyWalk”, prezentată anterior, a fost abandonată. Noile lucrări promit însă o execuție mai rapidă și protejarea mediului. Până atunci, turiștii trebuie să evite zona pentru a nu risca accidente.
În lipsa platformei, cei care urcă pe Tâmpa pot folosi alte puncte naturale pentru a admira panorama Brașovului, însă nimic nu înlocuiește cel mai popular punct de belvedere al orașului.





















